Ribița - un valoros sit arheologic

În satul Ribicioara, în Pestera de la Gaura Cizmei, în masivul Grohot au fost descoperite materiale arheologice care aparțin paleoliticului și epocii medievale. Pe pereții peșterii se află desene incizate din perioada medievală (Avenul cu incizii). Tot în apropierea satului Ribicioara, la 3 km, în punctul La Cărămizi au fost descoperite materiale ceramice care aparțin culturii Coțofeni, din grupul cultural Șoimuș, din epoca timpurie a bronzului.

În hotarul localității Ribița s-au descoperit urme arheologice de exploatare a aurului în epoca romană (mine și cariere) și în cea medievală. Urme mai vechi, fragmente ceramice hallstattiene au fost descoperite cu ocazia săpăturilor efectuate pentru cunoașterea bisericii “Sf. Nicolae” din Ribița. Un tezaur medival format din monede de argint (414 piese – sec.15-16) a fost descoperit pe Delul Sîrba, din nord-vestul localității Ribița.

Atestare documentară

Prima atestare documentară a localitatii Ribita dateaza din anul 1369, prin documentul care «îi confirmă lui Neacsa Teodor, stapinirea asupra satelor Ribita, Mesteacanul de Sus si de Jos si Tertfala (Tebea ). Neacsa Teodor era tatal cneazului Vladislav, viitorul ctitor al bisericii de la Ribita. Acesta, in anul 14o4 este sanctionat cu pierderea mosiilor de catre regele Sigismund de Luxemburg, « nota infidelitas ». In acelasi an, fii lui Matia, Vladislav si Miclaus, reprimesc mosiile, drept multumire, probabil, incep constuctia bisericii de la Ribita. La 1417 localitatea Ribita apare in pisania din biserica «Sf, Nicolae», monument de arhitectura de o valoare exceptionala.

♦ La 1439 sunt atestate satele Vaca (Crisan), Juncu si Uibaresti. Referitor la satul Junc, de remarcat este faptul ca initial (pina la inceputul sec. XX) a fost doar un singur sat cu acest nume, iar din anul 1964 numele satelor Juncu de Sus si Juncu de Jos au fost schimbate in Dumbrava de Sus si, respectiv, Dumbrava de Jos. Satul Ribicioara este amintit intr-un document din anul 1441.

In Tara Zarandului, ca de altfel in intreaga Transilvanie, s-au pastrat mult timp dupa cucerirea acesteia de catre maghiari, institutii administrativ teritoriale romanesti. La inceputul evului mediu, documentele mentioneaza fara insa a ne da multe detalii, existenta in cadrul comitatului Zarandului a opt districte romanesti, din care sase sunt pomenite intr-o diploma din 139o: Halmagiu, Capalna, Virfurile, Izvorul Crisului, Araneag si Cladova. La 14o4 este amintit districtul Crisului Alb, pentu ca in 1441 sa fie mentionat si districtul Ribita (districtus Ribicza ). Districtele romanesti zarandene se bucurau de relativa autonomie din punct de vedere militar si mai ales judiciar. Uneori, obstile in frunte cu cnezii si voievozii lor refuza indeplinirea unor obligatii feudale, invocind vechile libertati. In urbariul Cetatii Siria din 1525 sunt amintite satele Crisan si Ribicioara, cu familiile de iobagi care faceau parte din marele domeniu al acesteia. In decursul evului mediu satele comunei Ribita au trecut in proprietatea diversilor stapini feudali, incepind cu acei cnezi de Ribita, ctitori ai bisericii, Vladislav si Miclaus si a succesorilor lor, nobilii din familiile Ribiczei si Nemes.

“RIBIȚA-monografie” este o lucrare care îl are ca autor pe profesor doctor Ioachim Lazar. Lucrarea însumeaza un numar de 511 pagini si are urmatorul cuprins:
Cuvânt înainte, Argument, Conditii geografice, Satele comunei Ribita între începuturile civilizatiei omenesti si prima atestare documentara, Ribita-File de istorie medievala, Evolutia satelor comunei Ribita în secolele XVII-XVIII, Participarea locuitorilor comunei la rascoala condusa de Horea,Closca si Crisan, Satele comunei Ribita în Revolutia din 1848-1849, Evolutia satelor comunei Ribita în perioada 1849-1914, Alegerile de la Baia de Cris din ianuarie 1905, Locuitorii comunei Ribita participanti la Primul razboi mondial, Contributia locuitorilor comunei Ribita la realizarea Marii Uniri, Comuna Ribita între anii 1950-1989, Viata spirituala si moral-religioasa a locuitorilor comunei Ribita, Învatamânt si scoala în comuna Ribita, Realitati demografice si Aspecte ale vietii culturale din comuna.
Monografia a aparut cu sprijiul financiar al Primariei Ribita, la initiativa domnului primar Ioan Faur, la Editura Altip, Alba Iulia, 2010.

MOȚII - calvarul unui popor eroic, dar nedreptățit

O inedită lucrare despre moți și răscoala lui Horia, Cloșca și Crișan

Evenimente istorice

Răscoala lui Horia Cloșca și Crișan

Comuna Ribita a fost teatrul unor importante evenimente in timpul Rascolei taranilor romani de la 1784 din Transilvania, de sub conducerea lui Horea, Closca si Crisan. Cel de-al treilea conducator al rascoalei – Crisan - s-a nascut in anul 1732, in satul Vaca, sat care astazi ii poarta numele. Viitorul conducator al rascoalei se numea Gheorghe Marcu, dar dupa ce s-a casatorit in satul Carpinis (satul lui Closca), a primit supranumle de Crisan, dupa locul sau de origine, de pe Crisul Alb. In tinerete servise ca soldat in regimentul Gyulay, fapt ce il va ajuta mult in timpul Rascoalei de la 1784, la aceasta adaugindu-se si calitatile sale, Crisan fiind robust, energic, activ si curajos. Crisan va fi cel care va contribui decisiv la declansarea rascoalei.

In ziua tirgului de la Brad din 28 octcmbrie 1784, Crisan ascuns sub podul Crisului cheama pentru ziua de duminica 31 octombrie, ca fiecare sat sa tirmita cite trei oameni la biserica din Mesteacan unde va veni Horea cu importante porunci de la imparat. Taranii adunati la Mesteacan hotarasc sa plece neintirziat spre Alba Iulia, urmind ca in ziua urmatoare sa se intlneasca la Curechiu. De aici din Mesteacan, o parte dintre tarani au plecat spre Vaca, unde au stat peste noapte .

Dupa incidentul de la Curechiu din 1 noiembrie 1784, incident care marcheaza inceputul rascoalei, taranii nu mai pleaca spre Alba Iulia ci se intorc spre Brad atacind curtile nobiliare din zona. Dupa ce au lovit crunt nobilimea din Criscior, Brad si Mesteacan, taranii au navalit in Ribita unde au cazut victime nu mai putin 42 de suflete. Intre cei ucisi au fost mai multi membrii ai familiei Ribiczei care se faceau vinovati si pentru abuzurile savirsite in Ribita. Crisan a avut un rol foarte important in desfasurarea evenimentelor de la 1784, pentru indraznela de a se ridica la lupta pentru dreptate si libertate, conducatorii rascoalei au suferit supliciul cumplit al fringerii cu roata.

Cine a fost Crisan? Crisan a fost cel care a înscris iobagii din Criscior pentru a intra în oastea împaratului, a purtat la Balgrad documentele cu semnaturile iobagilor ce vroiau sa se înscrie în oaste, iar mai târziu devine conducatorul tuturor iobagilor rasculati din Valea Crisului Alb. El va hotărî toate miscarile trupelor de tarani rasculate, va rezolva toate problemele aparute, si va purta tratativele cu trimisul gubernial pentru pacificare, Ioan Piuariu-Molnar. Alaturi de el au luptat multi iobagi din comuna, Toma Buzdugan din Vaca fiind prietenul si omul de încredere al lui Crisan. Cete de iobagi din Mesteacan, Junc, Vaca, Ribicioara, Uibaresti si Ribita, sub conducerea lui Crisan, în data de 3 noiembrie au atacat curtile nobiliare de la Ribita, ale lui Iosif Ribiczei. Lupta dintre iobagi si nobilii adapostiti de zidurile cladirii, a fost lunga si înversunata. Aici si-au gasit sfârsitul sapte din iobagii participanti la acest asediu. Nobilii au fost legati de catre rasculati, si dusi în marginea Crisului unde au fost omorâti si îngropati. La Ribita au fost ucisi 42 de nobili, saptesprezece din familia Nemes, cinci din familia Ribiczei, fostul notar al comitatului, Iosif Madocsai si altii. Rascoala a fost înabusita si dupa cum se stie, Crisan se spânzura în celula. Trupul sau va fi împartit în mai multe bucăți, dintre care una a fost asezata la intersectia drumurilor dintre Crisan si Ribita. În acest loc astazi s-a înaltat o troita în memoria rasculatilor.

 

Lucrarea „Crisan – un sat istoric din Zarand”, este un studiu monografic al satului Crisan, comuna Ribita realizat cu rigurozitate stiintifica de un fiu al satului si anume, de catre prof. dr. Ioachim Lazar. În cele 506 pagini ale sale lucrarea cuprinde date geografice, viata religioasa, învatamânt, scoala, cultura, date demografice, toponimie si hidronimie, traditii si obiceiuri, dar mai ales o vasta prezentare a istoriei satului Crisan, începând cu prima atestare documentara si pâna în timpurile actuale. Lucrarea, desi face referiri speciale la satul Crisan, reda si o serie de legaturi cu celelalte localitati cu care se învecineaza: Ribita, Ribicioara, Dumbrava, Potingani, Valea Bradului, Mesteacan si în special orasul Brad de care a apartinut si catre care a pendulat o buna perioada de timp. Monografia, deosebit de vasta si complexa, are în final un numar important de fotografii cu imagini din sat si fotografii vechi cu portul popular de la începutul secolului XX.

Un rol de cea mai mare importanta in viata comunitatilor din satele comunei, l-au jucat preotii. Astfel la biserica « Sf.Nicolae » din Ribita, din anul 1819 si pina dupa 192o, timp de peste un secol se remarca preotii din familia Comsa. La biserica din Ribicioara, intre anii 18oo-1847, preot a fost Teodor Popa, dupa care va urma pina in anul 1866 fiul sau Athanasie Popoviciu (care isi schimbase numele ). In 1867-1868 parohia Ribicioara se imparte in doua: Ribicioara de Jos si Ribicioara de Sus. In Ribicioara de Sus paroh va fi George Toma din Tomnatec, iar Ribicioara de Jos ramine cu filiala Uibaresti. Dintre preotii care au urmat pot fi amintiti Mihai Popoviciu, Ioan Popoviciu si Ioan Toma. La biserica din Uibaresti, primul preot amintit in documente este Avram Mateiu, la 1784, anul Rascoalei lui Horea, Closca si Crisan. Preotul Avram Mateiu a condus « loagarul » din Tinutul Crisului, distrugind casele nobililor maghiari din Ribita. La 1848 este numit ca preot in Uibaresti, Petru Rosca nascut si locuitor din Uibaresti. Doi ani mai tirziu la 185o, preot este Ioan Draia din Tomnatec, iar dupa acesta, pina in 187o Mihai Popoviciu din Baldovin, care era preot si la Ribicioara de Jos.

  In Revolutia de la 1848-1849 din Transilvania, de sub conducerea lui Avram Iancu, locuitorii comunei Ribita vor fi participanti activi. Astfel printre cei 13 romani masacrati in casele lor in zilele de 1o si 13 octombrie 1848 la Brad , figureaza si Cor Marisca (32 de ani ) din satul Vaca, aflata in acele zile la Brad. In replica la cele intimplate, in 26 octombrie 1848 romanii infuriati de cele intimplate, se vor razbuna pe un grup de nobili si familiile lor (familiile Brady si Kristory). Acest eveniment se produce in locul numit Gura Vacii (intre Brad si Mesteacan), taranii fiind condusi de Ion Itan, tribun de Ribita.

Dupa Revolutia de la 1848-1849, in multe sate din Transilvania apar sigilii satesti, cu legenda in limba romana. Sigiliile satesti aparute la 1851, cu legenda in limba romana si simbol ales de satul respectiv, a fost un prilej de manifestare a tendintei de emancipare nationala. La 1854, autoritatile incep actiunea de inlocuire a sigiliilor in limba romana cu sigilii uniforme pentru toate satele, in limba germana. Cu toate acestea, satele din Tara Hategului si din Tara Zarandului gasesc solutia pentru a pastra sigiliile in limba romana. Dupa anul 188o insa, sigiliile in limba romana vor fi retrase, fiind inlocuite cu sigilii in limba maghiara. Satele si-au ales simbolul pornind de la ceea ce avea specific fiecare localitate de la ocupatii, traditii, la legende, istorie, bogatii naturale. Satul Ribita, prin marginea caruia trece riul Crisul Alb avea ca simbol pe sigiliu pesti, satul Uibaresti o sapa si un hirlet, satul Junc avea ca simbol un vitel, iar satul Vaca evident o vaca.