mart.312020
Posted in EVENIMENTE • Toate documentele de interes public • Anunțuri publiceBy Transilvania InterpressLa inițiativa primarului Faur Ioan, Primăria Comunei Ribița sprijină financiar, cu suma de 10.000 de lei, ASOCIAȚIA PRO AMBULANȚA, pentru dotarea Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, cu echipamente de protecție și materiale sanitare, în lupta cu virusul COVID-19.
Astfel, Primăria Comunei Ribița a sprijinit achiziționarea de:
– aparate pentru dezinfectarea sediilor și autosanitarelor
– combinezoane de protecție pentru particule fine
– măști de înaltă protecție și
– mănuși nesterile.
5/5
- De asemenea, Primăria Ribița susține inițiativa primarului Comunei Buceș, Mărcuș Traian Achim, care și-a donat salariul pe o lună pentru Ambulanță.
-
Totodată, primarul Comunei Buceș propune reducerea cu 50 %, a salariilor bugetarilor din administrația publică și a întregului aparat bugetar național, pe toată perioada pandemiei.
- Primarul Comunei Buceș face un apel la toți colegii primari și viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii Județene, prefecți, directori ai instituțiilor de stat (deconcentrate) și parlamentari să cedeze salariul pe o lună de zile pentru fondurile spitalelor sau ale oricărei unități sanitare de prim ajutor.
Pe această cale, Primăria Ribița face un apel la Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică Hunedoara, pentru protejarea medicului de familie, a asistentei medicale de la Dispensarul Medical Ribița, cu echipament de protecție corespunzător împotriva Covid-19, precum și a farmacistei, care deservește punctul de lucru al farmaciei Remedia din localitatea Ribița, dat fiind faptul că, aceștia intră în contact zilnic cu persoane posibil infectate.