Tratatul de la Trianon
Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial.
A fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte, în scopul stabilirii frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia.
Tratatul a făcut parte din seria tratatelor încheiate la finalul Primului Război Mondial, celelalte fiind tratatele de pace încheiate de Puterile Aliate cu Germania (la Versailles, în 28 iunie 1919), Austria (la Saint Germain en Laye, în 10 septembrie 1919), Bulgaria (la Neuilly, în 27 noiembrie 1919) și cu Turcia (la Sèvres, semnat la 4 iunie 1920 și repudiat apoi, fiind înlocuit cu tratatul de la Lausanne).
Acesta a stabilit noile frontiere ale Ungariei după destrămarea Imperiului Austro-Ungar, în urma Primului Război Mondial.
Pentru România, acest document a însemnat recunoașterea internațională a unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul României, unificare proclamată la 1 decembrie 1918.
Tratatul a consfințit eforturile diplomatice și militare ale României în timpul și după Primul Război Mondial.
Prin articolul 27, se recunoștea unirea Transilvaniei, Banatului și Maramureșului cu România.
Articolul 45 stipula că „Ungaria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de frontierele Ungariei, astfel cum sunt fixate la art. 27”.
Semnatarii români ai tratatului au fost dr. Ioan Cantacuzino și Nicolae Titulescu, acesta din urmă subliniind importanța actului ca o completare a ordinii de drept pentru români, în special pentru cei din Ardeal.
Tratatul de la Trianon a fost un pas crucial în consolidarea statului național român și în recunoașterea internațională a granițelor sale.
Deși a generat tensiuni în regiune, documentul rămâne un simbol al luptei pentru autodeterminare și unitate națională.