dec.272019
Posted in EVENIMENTE • Toate documentele de interes public • Anunțuri publiceBy Transilvania Interpress"Ribița 650" - Lansare de carte în Comuna Ribița
În urmă cu 650 de ani, în anul 1369, avea loc prima atestare documentară a localității Ribița.
În data de 26 decembrie 2019, la Căminul Cultural din Crișan, a avut loc lansarea cărții intitulate „Ribița 650”, lucrare care, la ceas aniversar, este redactată pentru a pune în valoare, din punct de vedere istoric, importanța localității Ribița, prin grija și cu sprijinul domului profesor doctor în istorie, Ioachim Lazăr, personalitate marcantă a județului Hunedoara.
Pentru publicarea și lansarea acestei lucrări, Primăria Ribița, prin primarul Faur Ioan, s-a implicat și a sprijinit această inițiativă, alături de domnul Ioachim Lazăr și de doamna Monica Dușan, în prezent muzeograf, dar cu o importantă activitate și implicare în păstrarea tradițiilor și promovarea Comunei Ribiţa, atât din punct de vedere istoric, cât și din punct de vedere cultural-artistic.
Evenimentul a început cu binecuvântarea preotului paroh din localitatea Crișan, Boancă Cosmin, care a săvârșit slujba de sfințire a Căminului Cultural, recent renovat prin lucrări și dotări noi. Momentul a continuat prin prezentarea pe scurt a lucrărili, de către domnul Ioachim Lazăr și Monica Dușan, care s-au implicat in redactarea și altor lucrări în ultimii ani. Pentru devotamentul și sârguința de care au dat dovadă, li s-a înmânat o diplomă de excelență și un premiu în bani. Le mulțumim pe această cale și sperăm să îi avem alături și în cadrul altor inițiative de acest gen.
În mijlocul nostru au fost prezente persoane importante pentru comunitatea noastră. Aici menționăm pe domnul Comșa Iulian Puiu, primar al Comunei Ribiţa, doamna Leucian Bianca, directorul Casei de Cultură din Municipiul Brad, primarul Comunei Baia de Criș, Gorcea Mihaiu Liviu, Nistor Magdalina, Preot Protopop Jorza Ioan, Stoica Nicolae,
Vlaicu Bota (nepotul poetului Vlaicu Bârna)
Ioan Avram – secretar al Primăriei Ribița peste 30 de ani, domnul inginer Stana, consilieri locali, domnul Viceprimar Josan Ioan și nu în ultimul rând, funcționari ai Primăriei Ribița.
A surprins neplăcut absența reprezentanților Școlii Gimnaziale „Preot Iosif Comșa”: profesori, învățători, respectiv elevi. S-a trimis o invitație scrisă directorului școlii.
Tot în cadrul acestui eveniment a avut loc înmânarea unei diplome pentru familia Avram Nicolae și Rafila, care au împlinit 50 de căsătorie.
Le dorim multă sănătate și „La mulți ani!”
Mulţumim în mod special, domnului profesor Ioachim Lazăr și doamnei Monica Dușan pentru activitatea și munca depusă, și celor care au participat la acest eveniment.